Spălam geamurile pentru Crăciun. Un "ochi de geam" cum zice mama, era spart. O găurică mică, mică în colţul din stânga jos în jurul căreia se făcuseră câteva cercuri de crăpături de parcă ar fi fost suprafaţa bălţii de la Lipova în care am aruncat o pietricica. Atunci când nu vroiam să fac ceva, mă "sinucideam" tăindu-mă la degetul arătător în sticlă ascuţită. M-am "sinucis" şide dată aia fiindcă mami m-a rugat să îi aduc un teanc nou de ziare să şteargă geamul. M-a tras de chica de par să îmi arate că nu îi proastă mea. În sobă trosneau lemnele, de afară venea aer rece.
"Măi fată" a zis mama care se întorcea de la Arad unde a fost să o viziteze pe fosta ei şefă, "am văzut elicoptere şi tancuri din tren". Aşa a început revoluţia. Aveam 6 ani, sora mea Dorotheea avea 3 ani, părinţii mei aveau 26 şi 27 de ani.
În aceeaşi zi, taică-meu a dispărut. Mama plângea pe un scaun lângă sobă. Era palidă. Tanti Kati şi tanti Lenuţa, vecinele noastre o consolau. Seară la televizor Ceauşescu a fost huiduit. Auzim veşti că taică-meu a fost în balcon la primăria din Lipova. Seară la televizor s-a dat discursul lui Ceauşescu întrerupt de demonstranţi. Cineva l-a văzut pe taică-meu în Arad. Adouă zi dimineaţă, a apărut taică-meu împreună cu mami. Ne-au adus două ciocolăţi şi portocale pe care ne-au zis că le-au adus îngerii cadoua. Ne-au spus să nu mai plângem că revoluţiaeste bună. Televizorul a rămas pornit, adulţii erau afară în bucătărie unde discutau aprins ultimele ştiri cu vecinii. "Se trage!" ţipă cineva de la televizor. "Nu deschideţi geamurile!" O pun pe sora-mea să stea pe burtă. Mai târziu am înţeles că nu se trăgea la Lipova. A două zi seară taică-meu îi spune la mami că i-a dat foc carnetului de membru de partid. Era în fişetla Primărie, pregătit să îi fie predat. Şi-au făcut cruce gândindu-se la represaliile care ar fi urmat pentru cei care au fost memberi de partid.
***
"JOS ILIESCU, JOS ILIESCU, JOS ILIESCU!" Un picior în poartă. Încă un picior. "Bă muiştilor!" Poarta s-a deschis la al treilea picior. În iunie `90 taică-meu s-a îmbătat pentru prima dată. A dat cu oalele, a răsturnat găleţi cu apă, a smuls priză din perete. Fiecare scandal începea cu "Jos Iliescu!" şi ţinea ore întregi. Temele principale erau comuniştii şi "milogii"care au furat ţară. Pentru că nu putea să se răzbune pe toată lumea care l-a votat pe Iliescu, se răzbună pe noi cei apropiaţi. "Tu l-ai votat pe Iliescu mă muie?" îi zicea bunicului meu.Într-o seară s-au bătut în faţă casei sub prunii în floare. Când ne vizitau rudele de la Oradea sau din Maramureş, aceeaşi discuţie. "Maramureşul şi Bihorul votează FSN, voi l-ai votat pe Iliescu?" La început a fost consilier local pus pe liste că şi candidat din partea Convenţiei Democrate. După câteva şedinţe s-a retras şi nu a mai dat pe la Primărie niciodată. Iliescuşi-a continuat mandatele, Primăria de la Lipova a fost în cele din urmă luată în cârma partidului sau. Majoritatea inginerilor şi oamenilor de vază erau PSD-işti. În fiecare seară m-am rugat genunchi lângă pat: să fie sănătoasă familia mea, să iau 10 la toate lucrările de control şi muncile independente şi când mă ascultă Doamna, să primesc multe dulciuri mai ales dinGermania, să nu mai fie Iliescu Preşedinte. Ultimul scandal sau "show" cum îi zicea taică-meu făcut înainte de accidentul de maşină în care a murit mami a început tot cu Iliescu. Era cu doi ani înainte de toamna în care câştiga Constantinescu. În noaptea respectivă, 17 noiembrie 1996, taică-meu a scris în jurnalul lui cu litere de tipar "CÂŞTIGĂ CONTANTINESCU, BEŢIE CRUNTĂ"
***
În noiembrie 2000 eram în clasa a-XII-a la Liceul Economic din Arad. Era la o luna după ce m-a părăsit primul meu prieten serios, un băiat cu unibrow, paranteză şi orgoliu nelimitat. Eramslabă, cochetă şi copleşită de bacalaureatul care se apropia fără să îmi dea timp să sufăr din dragoste non-stop. "Vadim" auzeam pe trenul Lipova-Arad în fiecare duminică. "Să pună batăpe ei!" Băieţii de la mine din clasa au votat cu Vadim. Băieţii din clasele vecine au votat cu Vadim. Bunicul meu care până deunăzi votase cu Iliescu fiindcă "nu are copii pentru care săfure", a votat cu Vadim. Am avut doar 17 ani aşa că nu am votat cu nimeni şi mă bucur tare că nu a trebuit să stau în faţă unui buletin de vot şi să îl votez pe Iliescu. Pe timpul ultimei preşedenţii a lui Iliescu, am intrat la Ştiinţe Politice, am făcut practică la Parlament, am fost voluntar Pro Democraţia, am fost observator electoral independent. În noiembrie 2004,într-o dimineaţă ceţoasă mă întorceam de mâna cu prietenul meu prin Parcul Rozelor înapoi către camera de cămin. Fusesem până în Piaţă 700 la sediul Orange Timişoara unde îmi depusesem copia după buletin pentru dosarul de angajare. În spatele nostru în Parcul Rozelor, multă agitaţie şi panglici portocalii. "Daţi-va va rog la o parte, trebuie să treacă coloana!" ne-a admonestat cineva. Băsescu în fruntea unei coloane de bărbaţi îmbrăcaţi în negru salută camerele de luat vederi. Într-o seară târzie de toamna, ne-am încolonat la Cantină Poli şi l-am votat să conducă ţară. În iunie 2008 am plecat din România împreună cu soţul meu şi o valiza de 33 de kilograme. Un an mai târziu, l-am văzut pe Petre Roman în faţă unei farmacii dincartierul Dupont Circle din Washington DC unde lucrăm într-un ONG. Era cald şi îmi era foame şi Petre Roman era bătrân şi pierdut în mulţime. Să îl întreb dacă el e într-adevăr PetreRomân mi-a fost primul gând dar cuvintele mi-au venit în engleză "Excuse me, are you Petre Roman?" Să îi spun la mama că l-am văzut pe Petre Roman mi-a fost al doilea gând. Ea şi colegele ei de la Tricotaje îl iubeau pe Petre Roman. Să îl întreb de ce el şi Iliescu au stricat ţară aia şi au chemat minerii mi-a fost ultimul şi cel mai important gând. Petre Roman a trecutstradă iar eu mi-am scos sticluţa de gel antimicrobial să îmi curat mâinile.
